Cu 101 ani in urma, deasupra campului Cotrocenilor, o ridicatura de pamant de la marginea Bucurestiului, zbura o pasare cum oamenii vremii nu mai vazusera pana atunci, cu exceptia prietenilor tanarului Aurel Vlaicu, care stiau indeletnicirile nebunesti ale acestuia in dorinta de a zbura alaturi de inaripate. Eforturile proiectarii si construirii aparatului de zbor i-au fost rasplatite in ziua de 17 iunie 1910 cand Aurel Vlaicu s-a desprins de pamant scriind istorie pentru aviatia romaneasca. Remarcabil este faptul ca avionul Vlaicu I a zburat “din prima”, fara sa fie nevoie sa-i fie aduse imbunatatiri in urma vreunor teste. Aparatul de zbor era asamblat pe un tub obisnuit din aluminiu lung de zece metri, cu un cadru de frasin imbracat cu panza cauciucata pentru aripi.

La baza acestei performante au stat pregatirile ingineresti la Universitatea din Budapesta si la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen, practica la uzinele Opel din Russelsheim, Germania si zborurile premergatoare primului avion, cu planorul construit tot de catre Aurel Vlaicu in 1909 dupa intoarcerea din Germania in satul sau natal, Bintinti.

Pentru ca in ziua de 17 iunie 1910 Aurel Vlaicu sa reuseasca desprinderea de la sol, sa ridice avionul la o inaltime de 3-4 metri si sa zboare cu el pe o distanta de aproximativ 40 de metri inainte sa aterizeze lin. O luna mai tarziu Aurel Vlaicu a reusit sa zboare 400 de metri la aceeasi inaltime de 4 metri pentru ca in august 1910 sa realizeze performanta de a se inalta la cativa zeci de metri, parcurgand cu avionul cam 4 kilometri.

Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu