Astazi o sa schimb un pic registrul in sensul ca imaginile din acest articol nu fac parte din arhiva personala ci din portofoliul de imagini al Teatrului Masca din Bucuresti. Dar o sa ma intelegeti pentru ca piesa de teatru pe care am vazut-o aseara este parte din Lumea prin ochii mei, nu-i asa? Si va scriu despre aceasta piesa pentru ca este pur si simplu extraordinara. Extraordinara prin simplitatea subiectului si complexitatea jocului artistic, prin micimea scenei si magnitudinea starilor transmise de actori, prin energia imensa consumata dar mai ales eliberata de cativa tineri care va vor tine incordati din cauza rasului vreo doua ore.

Cum lucrurile extraordinare merita promovate si premiate, premiile mele merg catre „Sluga la doi stapani” pentru

Cel mai dinamic spectacol – actorii au alergat si au sarit cred mai mult decat un sportiv intr-o competitie atletica (ganditi-va si voi la sarituri, curse pe distante medii, nu la maraton). Efortul fizic a fost remarcabil si s-a vazut daruire, frate..

Cel mai interactiv spectacol – am fost si la piese la care am stat pe scena desi eram spectator, am fost si la piese la care actorii interactionau cu cativa spectatori dar sa vina actritele in tribune si sa dea cadouri barbatilor in mijlocul spectacolului nu pana acum („Sus crengutele!” 😉 )

Cel mai plin de umor spectacol vazut pana acum – o spune unul care merge mai mult la comedii, garantat o sa vi se inclesteze falcile de la atata ras

si acestea doar la o prima aducere aminte.

Respectele mele domnilor si doamnelor actori: Andrei Gonczi, Ana Sivu Daponte, Alina Craita, Ana Turos, Aurel Sandu, Valentin Mihalache, Cosmin Cretu, Razvan Teodorescu, Ionut Ghenu, Laura Dumitrascu Duica, Andrei Dragulescu, Eugen Fetescu

Iar voua va recomand sa mergeti la aceasta piesa de teatru adevarat, regizata de maestrul Mihai Malaimare. O sa citesc din zicerile dansului de pe site-ul teatrului Masca: „Îmi place textul pentru ca este viata adevarata care nu are timp de asteptat, care nu vrea sa moralizeze, care se petrece pur si simplu si care te doboara daca nu lupti, daca nu vrei cu adevarat sa fii învingator .. Sluga la doi stapani va fi un spectacol despre care se va vorbi. Performanta acestei trupe tinere este absolut exceptionala. Si este asa pentru ca au inteles ca au de jucat nu o comedie ci, de fapt, o exceptionala drama a unui banal fapt de viata.”

Nu va ganditi ca Teatrul Masca e tocmai in Militari (pentru unii va fi chiar avantajos) veti savura fiecare minut petrecut acolo si apoi in drum spre casa caci va va lua ceva pana va veti intoarce la gandurile cotidiene.

Eu personal am devenit fan al Teatrului Masca si o sa vedeti in viitor in ce fel o voi manifesta. Iata imaginile, sursa Teatrul Masca:

Sluga la 2 stapani, Teatrul Masca Sluga la 2 stapani, Teatrul Masca
Sluga la 2 stapani, Teatrul Masca Sluga la 2 stapani, Teatrul Masca
Sluga la 2 stapani, Teatrul Masca Sluga la 2 stapani, Teatrul Masca
Sluga la 2 stapani, Teatrul Masca Sluga la 2 stapani, Teatrul Masca
Anunțuri