Praga

Noul meu prieten, din Praga

Nu era din ceara si parea atat de viu. In marime naturala, statea acolo in sala muzeului parca asteptandu-ma pe mine ca sa-i arat iesirea catre balcon, catre poporul ce urma sa-i asculte cuvantul si invataturile. Un pic obosit, cu siguranta de la atata stat in picioare. Si totusi nerabdator sa se miste, sa iasa, sa plece. Un pic resemnat, cu siguranta de la sutele, poate miile de oameni ce i-au trecut prin fata, si asta in cel mai bun caz pentru ca era dupa un perete deci sansele sa fi trecut fara sa-l observe erau destul de mari. Si totusi cu speranta in ochi, cu speranta ca nu e prea tarziu. Un pic nedumerit, cu siguranta de la vremurile ce s-au schimbat. Si totusi hotarat sa-si duca crucea mai departe. Intr-un muzeu din Praga.