Sighisoara
O imagine scoasa parca din filmele de groaza in care nu stii daca mai prinzi dimineata ori ba. Si totusi Sighisoara s-a dovedit a fi chiar linistita in ciuda zilelor de week-end in care petrecaretii au ocupat terasele. Imagine prinsa in drumul inapoi pe deal catre vila la care eram cazati, dupa o seara petrecuta nu in cetate ci jos, in oras, unde-s bodegile. 😉
În zare se pune de furtună, cu nori ameninţători. Singur pe deal, un cal se-apropie. Atinge, simte. N-aş şti să spun care îi e intenţia, însă gestul său e curios.
Caii sunt fiinte sensibile iar uneori chiar naravase, am simtit-o pe pielea mea
Fotografie trimisa de Marian Vulpe la concursul de fotografie cu tema „Fotografie de vacanta”. Multumim, Marian!
Un oras curat
Prima atestare documentara a orasului ne trimite inapoi in timp tocmai pana in 1269, an in care printre altele, mamelucii cucereau Mecca, Ludovic al IX-lea al Frantei dispunea pregatiri pentru Cruciada a 8-a iar Pierre de Maricourt definitiva busola. In acea vreme se pare ca exista o forma mai mult sau mai putin evoluata a cetatii si se dadeau lupte probabil pentru cucerirea pamantului din jurul dealului. A fost apoi centrul administrativ al comitatului Hunedoara, unitate administrativa a Regatului Ungariei, apoi a regiunii si judetului Hunedoara dupa alipirea Transilvaniei la Romania. Actualmente aproximativ 68.000 de suflete traiesc in orasul lui Petru Groza si al Danielei Silivas. De altfel istoria recenta a Devei cred ca se confunda cu istoria gimnasticii romanesti.
Un oras verde, linistit. Poate prea linistit.
Sighisoara, orasul vechi (partial)
Daca majoritatea fotografiilor cu si despre Sighisoara sunt cumva luate de jos in sus pentru ca cetatea si turnul din varful dealului sunt principalele atractii turistice, mi-am zis ca ar fi mai bine ca eu sa va arat imaginea inversa, luata din cetate catre oras. Orasul vechi, bineinteles. Si care e la fel de fain cu aceste case dispuse in trepte, cu strazile inguste pe care, atunci cand mergi, te simti ca intr-o fortificatie din cauza ca sunt stramte iar casele inalte de zici ca cerul nici nu trebuie sa se vada prea mult ca sa nu dea lumina navala.
Un drum de poveste catre o statiune de poveste
Trebuie sa va explic contextul: vreo 30 de minute de mers cu masina dupa ce am iesit de pe autostrada, undeva in apropiere de Salzburg, prin paduri, cu suisuri si coborasuri, atentie, nu serpentine ci suisuri si coborasuri de pe o coama de munte pe alta, un cadru natural de vis, cam cum e drumul spre Poiana Brasov la un moment dat sau cea dintre Sinaia si Cota 1000 spre Dambovita, cu copaci care vin sa acopere soseaua ca intr-un tunel feeric si totusi luminat natural.. cu o ultima urcare pe o coama de deal si iesit deodata ca intr-o poiana imensa ce se intindea in josul muntelui, la capatul careia se gasea o multime de case. O senzatie si o imagine ce ne-au taiat rasuflarea de-a dreptul. Dupa drumul fabulos prin padure sa vedem imaginea de mai sus a fost ceva de vis. Si uitati-va cum serpuieste drumul stramt, usor catre baza muntelui si cat ne naturala e statiunea aceea acolo. Nu este St Wolfgang, este St Gilgen, ca sa ajungem in St Wolfgang a trebuit sa ocolim un lac urias, o alta bucata de drum fabuloasa prin frumusetea ei.
Colo-n sus pe deal e-o casa, falnica, primejdioasa
N-am inteles eu prea mare lucru din acel indicator „Central Controlled Zone” dar la capatul drumului se gaseste un castel magnific. Castelul din Edinburgh este o fortareata ridicata pe cel mai inalt deal, in sine o piatra vulcanica, si a servit drept castel al casei regale inca din secolul al 12-lea. E vizibil din multe colturi ale orasului dar cel mai impresionant mi-a parut cand ma aflam chiar sub el. Tare greu trebuie sa fi fost pentru eventualii razboinici sa-l cucereasca. Mai ales ca exista un singur drum de acces la el, ma refer aici la drum pe care sa se circule cat de cat normal. Cate pietre si galeti de smoala si-or fi luat unii si altii care-or fi vrut sa-l ia pieptis.
De-aici pare invincibil, nu-i asa?
Biserica aceasta e situata pe culmea unui deal, unul din multele pe care e intins orasul Edinburgh. Iar eu eram la baza dealului cand am auzit un cantec scotian, din-acela de care auzi in filmele cu Rob Roy si William Wallace. Urcam pe stradute si cartierul vuia in ritmul acela al muzicii, aveam impresia ca acolo sus e o intreaga unitate de suflatori. Veneam cumva din spatele biserii si deja aveam pielea incretita cand, intrand in piata si cautand cu privirea sursa cantecelor am dat de.. un singur cimpoier langa zidul bisericii. Va dati seama, am avut un soc cand am realizat ca un singur om scoate din instrumentul lui un cantec complex cum mi-e si greu sa descriu in cuvinte. Trebuie sa fii acolo ca sa traiesti cantecele lor. Ceea ce va doresc si voua, sa ajungeti sa le savurati la ei acasa sau cine stie unde altundeva.
Unul pentru toti
Urmati linkul urmator pentru alte poze din Edinburgh.
Ei bine, nu-i chiar asa. Iata dovada. Fotografie facuta la noi in Delta. Locul nostru de campare era pe-o panta ce-i drept dar diferenta de nivel era de cativa metri. Iar imaginea cu care am mers prima data in Delta Dunarii era ca Delta e un spatiu plat cu apa, stufaris, paduri si sate. Nicidecum cu ditamai dealurile si abrupte pe deasupra. De-aia e tara noastra suprinzator de faina.
Atentie, se pescuieste
Din varful cetatii Deva
Daca n-ar fi fost explozia din 1849, poate ca astazi am fi avut la Deva o cetate de vizitat asa cum e, de exemplu, cea din Fagaras, incarcata de istorie. Asa, nu nu ramane decat sa admiram privelistea dimprejurul dealului. Pentru cei care nu stiu despre ce explozie este vorba, aflati acum: pur si simplu a explodat magazia cu praf de pulbere a cetatii..
Monumentul National din Edinburgh
Localnicii spun despre Edinburgh ca este construit pe sapte dealuri, sau coline, probabil in incercarea de a se asemana din acest punct de vedere cu Roma sau Lisabona. Nu toata lumea este insa de acord cu aceasta forma de prezentare pentru ca unele sunt la marginea orasului, cumva in afara lui iar altele sunt prea mici ca sa fie considerate dealuri. Pentru vreo 2-3 insa nu incape nicio urma de indoiala, mai ales ca sustin locuri importante pentru oras. In varful Castle Rock se gaseste castelul regal din Edinburgh iar pe Calton Hill se gaseste Monumentul National.
In imaginea de mai sus nu sunt ramasite ale unui monument, chiar asa a fost el construit, ca o bucata doar din Parthenon, pentru a comemora pe cei cazuti in lupta in timpul razboiului Napoleonian. Initial Monumentul National fusese proiectat sa aiba o vasta structura subterana care sa serveasca drept loc de pastrare a ramasitelor figurilor marcante ale Scotiei dar in timp s-a renuntat la aceasta directie din cauza fondurilor insuficiente. De altfel planurile monumentului au fost schimbate asa incat sa fie finalizat in 1829 la doar trei ani de la inceputul constructiei lui din cauza lipsei de fonduri.
Legenda spune ca autoritatile orasului Glasgow s-au oferit sa acopere costurile constructiei monumentului dar municipalitatea din Edinburgh a refuzat oferta din prea multa mandrie. De aici si denumirile alternative date monumentului, Edinburgh’s Disgrace sau Edinburgh’s Folly.
Traveloman 